luni, 27 iulie 2009

... FĂRĂ NICI O TEAMĂ...

Cam aşa ar trebui: să ne privim cu toţii în ochi, fără nici o teamă, dincolo de aparenţe, scopuri înguste, formalisme, deosebiri. Ca şi cum ar fi cineva acolo, la capătul celălalt al privirii. Da, ne-ar trebui mai întîi un pic de curaj, să depăşim propriile temeri, apoi pe-ale celorlalţi. Aşa se pare, pentru toate lucrurile semnificative în viaţă, curajul e esenţial.
Chris Rea a spus-o cel mai bine.

Chris Rea - Nothing to fear


I feel your heat in dusty whispers
The wind is cold around your moon
It's getting hard to keep our distance
I know your time is coming soon
Don't point your dream on my horizon
Don't take your rose too far from home
Please don't forget we're not each other
Each soul has black thorns of his own

[......]

I see you dancing
Your song is clear
You've got to show me, got to show me
There's nothing to fear
Nothing to fear
I have my loved ones you have yours
So let us gaze upon the feast
In god's own name let's eat together
In god's own name please come in peace
See how our children play together
While you and me we stand alone
I know we'll never be each other
If I leave you leave me alone

I see you dancing
Your song is clear
You've got to show me, got to show me
There's nothing to fear
Nothing to fear

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "... FĂRĂ NICI O TEAMĂ..." ***

duminică, 19 iulie 2009

DIMINEAŢA ORIGINALĂ A LUI J., DINCOLO DE PERDEAUA DE FUM

Vogel in the Penthouse by Zoltan Boros & Gabor Szikszai
Dimineaţa asta a-nceput într-un mod complet original pentru J.: cu vreo jumătate de oră înainte să sune ceasul, trei jurişti - colegi de scîrbici cu J. - au apărut pe rînd pe ecranul visului său, păşind discret dinspre dreapta, unul cîte unul, în costume negre-scrobite ca de nuntă - ori, de ce nu, de înmormîntare - şi i-au livrat, tot pe rînd, cîte-un mail. Fiecare mail avea cîte un fişier ataşat. J., firesc, a pus mîna pe mouse, a salvat fişierele ataşate, click-dreapta, pe desktop, apoi s-a aşezat mai bine şi s-a apucat să le deschidă, pe rînd. Erau fişiere audio, cam de trei minute fiecare, conţinînd cîte o repriză de tuse. Primul fişier l-a ascultat pe partea dreaptă, întins, al doilea - pe stînga, covrig, iar pe al treilea şi ultimul, cel mai dureros dintre toate, l-a ascultat întins de-a dreptul pe spate. Senzaţiile experimentate de J. au fost distincte, pentru fiecare fişier-tuse în parte: fiecare se auzea diferit, se simţea diferit, dar mai ales avea un gust complet diferit de celelalte.
De-a dreptul original, a rînjit J. amar către sine, trezit complet în mijlocul unui lac de transpiraţie. Concluzia numarul unu - şi cea mai evidentă, nu-i aşa - J. a tras-o în baie, respirînd adînc din diafragma dureroasă, în timp ce jetul rece de apă îi curgea în neştire pe faţă: e o idee proastă să citeşti ataşamentele mailurilor transmise de jurişti, mai ales cînd chestiunea asta ţi se-ntîmplă noaptea, în vis.
Apoi J. s-a îmbrăcat şi şi-a băut cafeaua fierbinte, uşor filtrată prin fumul primei ţigări, ocazie perfectă să tragă a doua concluzie, cu mult mai puţin originală decît prima, însă cît se poate de evidentă şi ea: dacă vrei să te trezeşti dimineaţa, o cafea fierbinte e bună, te-ajută să nu te calce maşinile. Şi da, juriştii implicaţi s-ar putea să n-aibă, de fapt, nici o vină.
A treia concluzie - şi ultima - J. a tras-o în timp ce mergea pe trotuar, în drumul său de fiece zi spre scîrbici, urmărind absent într-o virtină refexia deformată a unui autobuz încărcat cu reflexii deformate de oameni şi - de ce nu - poate chiar cu reflexiile viselor lor, deformate - desigur - şi ele: cînd ne uităm în jur nu vedem de fapt realitatea, ci doar o reflexie a ei, mai mult sau mai puţin deformată, în vitrina propriilor noastre gînduri şi vise.

J. a întors apoi pe faţă şi pe dos concluzia asta tot drumul rămas pînă la scîrbici, mulţumit de sine, cîţi şobolani pe stradă - atîtea realităţi, da-da-da, sună bine, dacă stai să te gindeşti, pînă la urmă. Apoi J. a ajuns în sfîrşit la scîrbici şi a lăsat - ca în fiece zi - visarea la uşă, ca pe-o umbrelă plouată, iar cînd cardul său magnetic a provocat sistemului de pontaj cotidianul piuit ascuţit, J. a inspirat adînc, încasînd bărbăteşte un junghi ascuţit din partea diafragmei, dureroasă încă după tusea de azi-noapte, apoi s-a scufundat, ca în fiece zi, în searbădul şi anostul ocean al concretului.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "DIMINEAŢA ORIGINALĂ A LUI J., DINCOLO DE PERDEAUA DE FUM" ***