luni, 3 decembrie 2012

PERSONAL MILESTONE - STATUS UPDATED [LAST UPDATE : ON DEC 08 2012, 03:10PM]

DEC 08 2012, 03:10PM
SECOND THOUGHT: Am luat decizia (azi, acum) de a re-posta majoritatea postărilor "în cauză". Fiindcă m-am mai liniştit, supărarea mi-a mai trecut. Fiindcă e şi ceva din mine acolo, ceva la care ţin. Şi da, fiindcă asta am simţit.. Kill me.
The past is just the past. Just aiming for the future. My future, in peace with myself.

 
E decembrie deja şi-afară e, în sfîrşit, toamnă. Mă uitam azi la frunzele moarte lipite de asfalt, pe aleea dintre blocuri, în lumina înserării. Mototolite şi călcate de maşini, nervurile lor arătau precum mici scheleţele albe, contorsionate, aşa cum le-a prins cauciucul cînd le-a strivit, restul transformîndu-se în pete, transferînd asfaltului culorile lor, ca o ultimă dăruire. Cu excepţia vîntului, era linişte, maşini puţine, oameni puţini, zgribuliţi, aproape pustiu [....].
Nightcrawlers - Push the feeling on


Aşteptînd la unul din stopuri - pana mea, că azi parcă le-am prins toate pe roşu - mi-am îndreptat pupilele dilatate de somnul puţin drept în sus, către cerul mohorît, cuprins de tristeţi numai de el ştiute. Acolo am văzut ciori, multe ciori, grăbindu-se deja către nord, pedalînd de zor în calea vîntului rău de la ruşi, ce nu va întîrzia probabil să se-arate, next days. Niciodată nu le-am înţeles, pe ciori adică, ce anume le mînă exact împotriva crivăţului ce va să vină, probabil că se duc încolo cît mai mult, ca să aibă de unde se-ntoarce, îhî, e şi ăsta un stil. Şi uite-aşa m-am dus eu pîna la bancomat, azi, să scot niste bani. Frigul e bun, mi-am spus inspirînd şi-apoi expirînd fumul adînc. Te face să simţi că trăieşti.
O atmosferă propice sinuciderii aţi spune, nu-i aşa, asta dacă n-ai nimic pe dinlăuntru, să te susţină. Însă pe mine aşa ceva mă inspiră, mi-am amintit dînd din cap, în timp ce-mi mai aprindeam încă o ţigare, sub glugă. Aerul era uşor umed, da' tutunul intră, dacă eşti exersat. Mă inspiră să fac curăţenie, în mine, în blog. Să găsesc acele buruieni otrăvite ce trebuiesc smulse din rădăcină, cu mîna goală zgîriată de spini, fără nici o milă, ca să pot apoi respira adînc, în real şi virtual. Le voi lăsa pe marginea drumului, buruienile smulse. Să putrezească şi după aia să se usuce o vreme, să sufere, apoi le voi face grămadă şi le voi da foc. Să nu mai rămînă din ele nimic, decît fum şi cenuşă, cenuşă ce o voi împrăştia cu mîinile mele, în vînt.
Chiar dacă împreună cu ele se va duce şi ceva ce-ar putea avea mai multă ori mai puţină valoare, buruienile trebuiesc smulse, pentru a putea respira, pentru a fi liber, pentru a scăpa de răul insidios, în real şi virtual. Dacă mai există ceva bun şi de valoare în mine, voi crea altele şi mai frumoase. My choice.
Aşa că vă voi trata cu ceva optimist, cetitorilor. Originalu' şi da, niste mix-uri :) Viaţa e frumoasă, cînd o priveşti drept în ochi.

Mike Candys & Jack Holiday - Push the feeling on (Electro Vectro hot video remix)

Push the feeling on (Roger Sanchez release mix)

Nightcrawlers - Push the feeling on (HOUSE MUSiiC)

Nightcrawlers - Push The Feeling On (The Dub Of Doom) 1992

Steve Angello ft Laidback Luke & Nightcrawlers - BE Remix

Pitbull VS Promise Land - Chico Push The Feeling On (Cristiano Vinci Bootleg)

... Bad boys, bad, baaaad..... :)))))))))) ...

2 comentarii:

pandhora spunea...

parca lipseste o postare....
de ce? :)

JOKER spunea...

Am făcut nişte curăţenie, pe blog şi nu numai. Cînd fac curăţenie, mai arunc cîte ceva. Chestiile naşpa, ori fără importanţă.
Însă din ceea ce-i cu adevărat important, nu lipseşte nimic. Chiar nimic..